Dialog cu Creatorul – autor Mihaela Mănescu

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său:
„De ce mă legi, Părinte-atât de strâns în snopul Tău?
Mă doare… Mai slăbește funia cu care mă-nfășori,
Că nu-i niciun pericol între spicele-surori…”

Dar Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea.
Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna.
Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri…
Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti:”

De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules,
Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales…
Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns…
Tu erai mic și slab… Și-n snop, cu grijă te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină,
Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină.
Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat
Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împărat.

De-aceea strâng în jurul tău o funie de Har:
Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar.
Mai e puțin… Doar câțiva snopi mai am de adunat.
Și-apoi, vei fi de legături si tu eliberat.”

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator,
Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor…
Și suspinând, strigă: „Părinte…! Cuprinde-mă mai tare!
Să nu mă lași… Să nu Te las, nici când unirea doare…!”

Prezentă, și totuși absentă

Zilnic ne grăbim spre ceva, cineva și în alergarea noastră trecem unii pe lângă alții…
Deseori nu ne vedem, uneori ne izbim unii de alții în graba noastră, poate doar ne vedem, alteori ne mai și vorbim.
Alergarea e istovitoare, dar uneori pornim obosiți de la bun început. Ce ne face să fim atât de cătrăniți?

Deschid acest subiect de discuție care se vrea a fi: „Prezent și totuși absent”

Chiar dacă sunt acasă, sunt mereu în priză. Nu mă relaxez, nu am timp de nimic. Trebuie să fac de toate pentru toți, (și pentru mine) dar nimic pentru mine. Nu, nu m-am contrazis. Tot ce fac pentru familie este foarte bine, dar trebuie, simt nevoia să fac ceva special pentru mine. Nici faptul că scriu două-trei cuvinte pe un amărât de „blog” nu mă ajută. Mă simt frustrată că nu am timp, absolut deloc, să stau pur și simplu. Caut și mă uit pe fugă la un film, și mă mai surprind că mă gândesc la altceva, nu la ce se întâmplă în film și mă întorc de unde-am pierdut…

Pot continua cu o carte pe care o citesc. Dacă-mi cere o concentrare mai mare mă întorc și recitesc de două ori până înțeleg… sau până mă concentrez pe carte și nu la alte gânduri.

Ce să mai spun de rugăciune?… Mă trezesc că gându-mi zboară și aranjează diferite lucruri, pune la cale strategii, se îngrijorează, când de fapt ar trebui să stau de vorbă cu Tata.